Această rețetă delicioasă și foarte ușor de făcut a fost pregătită de Anda Venter, pe care te invităm să o urmărești pe contul ei de Instagram – @anda_biteofyummy.
*Dacă nu ai curmale medjool, lasă curmalele în apă călduță aprox. 30 min înainte de a le folosi.
Mai jos găsești modul de preparare al pralinelor cu ciocolată și vișine. Însă, până să ajungem în acel punct, vrem să-ți mai spunem câte ceva despre aceste delicii dulci.
Deși imaginile prezentate te duc cu gândul la sărbătorile de iarnă, rețeta poate fi preparată cu același succes în orice moment al anului. Vara, pralinele reprezintă chiar un mod savuros de a te răcori.
Pralinele cu ciocolată și vișine făcute în casă înlocuiesc de minune toate dulciurile din comerț. Acestea nu au zahăr adăugat, astfel încât sunt cât se poate de sănătoase și poți să le dai voie copiilor să le consume cu încredere.
Un desert bun este întotdeauna binevenit, nu-i așa? Terarium îți pune la dispoziție vișinele congelate de care ai nevoie pentru rețetă, eticheta informându-te cu precizie despre informațiile nutriționale ale acestor fructe ce nu trebuie să lipsească dintr-o dietă echilibrată.
Așadar, ești gata să te întreci pe tine însăți sau insuti și să prepari niște praline cu ciocolată și vișine de se va linge întreaga familie pe degete?
Pasul 1: Se adaugă toate ingredientele în blender și se mixează până ce se ajunge la o consistență lipicioasă.
Pasul 2: Se dă la frigider compoziția timp de 5-7 minute, pentru a se întări puțin.
Pasul 3: Formăm biluțele cu mâna (compoziția poate fi destul de lipicioasă, motiv pentru care pe parcursul acestui proces este util puțin ulei de cocos în palmă), iar în mijloc adăugăm o vișină.
În funcție de dimensiune, ar trebui să obținem 12-14 biluțe.
Le poți înveli în ce dorești – cacao, cocos, nuci, pudră de matcha etc.
Pasul 4: Înainte de a fi servite, biluțele se pun la congelator pentru 30 de minute. Tot la congelator se face și depozitarea lor, dacă se urmărește consumul mai târziu sau într-o zi ulterioară.
Bucură-te de gustul divin al pralinelor cu ciocolată și vișine!
mRHKOlZVxX
21, August, 2024
EnwJQYdhKBVGDmg